Din nou la școală

E 15 septembrie, iar copiii se întorc la școală. Compunerea cu titlul Din nou la școală este un text despre începutul de an și este pentru clasa a II-a.

Din nou la școală

Fila din calendar indică pentru ziua de astăzi 15 septembrie. Zilele calde ale vacanței au zburat ca gândul. Curtea școlii răsună de bucuria revederii. Copiii își povestesc întâmplările din vacanță. Un elev le vorbește celorlalți despre cât de frumos a fost la mare. O elevă își povestește aventurile de la bunici și de la munte. Un școlar gesticulează des și încearcă să-i introducă pe ceilalți în atmosfera vacanței trăite de el. Toți sunt veseli și sunt nerăbdători să împărtășească cu ceilalți fărâme din vacanțele lor de poveste.

Poveștile lor nesfârșite sunt întrerupte de un sunet prelung și ascuțit. Este sunetul binecunoscut al clopoțelului. Glasul lui vesel îi cheamă pe copii în clasele curate și primitoare. Pe holurile școlii are loc o îmbulzeală copilărească, iar apoi glasurile vesele se îndreaptă în clase.

Învățătoarele îi așteaptă pe elevi în pragul clasei și le aruncă zâmbete calde, pline de emoție. Le urează un an școlar plin de succese, iar elevii mulțumesc în cor. Cât ci clipi zâmbetele dispar de pe chipurile școlarilor și al învățătoarei, devenind cu toții foarte serioși. Este semnul că școala a început! Nu mai este loc de vis și joacă, acum învățătura este ceea ce contează!

Miroase a toamnă

O compunere despre trecut şi prezent sau despre trecerea de la vară la toamnă. Un text despre vânt, frunze uscate, tristeţe şi miros de toamnă târzie.

O zi comună şi plictisitoare, numai bună pentru a hoinări cu mintea prin trecut şi prezent. Stau în faţa ferestrei şi privesc pe fereastră la pomii rămaşi golaşi şi neajutoraţi. Ştiindu-i astă primăvară verzi, nu pot să nu mă întreb de ce nu-şi pot păstra culoarea frunzei şi tinereţea pură. În loc de răspuns, urechile-mi percep un foşnet de frunze uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc, trăiesc şi gustă din bucuriile vieţii, iar alţii în loc de bucurie au doar speranţă. Aceştia din urmă îşi fac bagajele şi se îndreaptă spre noi orizonturi, ascunse de ochii lumii.

O rază ruşinoasă de soare, răsărită de după nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie faţa blândă şi imediat simt admiraţie faţă de creaţia naturii. Un zâmbet discret îmi încolţeşte în colţul gurii, iar ochii sorb cu plăcere apariţia soarelui. Îmi aduce aminte de dimineţile de vară. Mi-e dor de păsărelele vesele, de rândunicile ce zi de zi ciripeau la geam să le deschid şi să le presar grăunţe pe pervaz.

Încântarea durează puţin, căci soarele obosit de arşiţa verii, se ascunde după un deal pe când măreaţa lună apare, ca de obicei, mândră şi graţioasă. Lăsarea serii aduce cu sine şi un vânt rece. Acesta suflă cu putere şi răscoleşte toate frunzele. Atmosfera este sumbră, am senzaţia că natura se poartă duşmănos, risipind covorul ruginiu în cele patru zări. Prin geamul deschis vântul îşi face loc în cameră. Miroase a frig. Miroase a toamnă.

Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald, plin de iubire și siguranţă.

În livadă

O compunere foarte frumoasă despre un aspect frumos al anotimpului toamna: în livadă.

Este o toamnă puţin obişnuită. Soarele a încurcat parcă numărătoarea timpului şi-şi varsă văpaia ca în luna lui cuptor. Cerul se rumeneşte la ivirea zorilor -  e drept, mai târziu -  ca în toiul verii şi vesteşte în fiecare dimineaţă o zi fierbinte. Drumul urcă leneş, şerpuind prăfos, spre dealurile din jurul oraşului, bogate în livezi şi podgorii. N-a plouat de mult şi totul este acoperit cu un strat de praf  de parcă undeva, aproape, ar lucra o fabrică de ciment. Arşiţa nu ne poate înşela: e totuși toamnă. Despre ea vorbesc verdele întunecat, prăfuit, petele arămii, galbenul frunzelor veştede, cenuşiul zării.

Încep să se zărească livezile de meri, cu pomi pitici si grei de rod, aşezaţi cuminţi unul după altul, cu rămuriş rotat, ce amintesc de desenele naive făcute de copii pe asfalt, cu tulpini drepte sau uşor oblice, văruite până la mijloc. Numai crengile merilor îndrăznesc să tulbure ordinea şi se apleacă ademenitoare, oferindu-şi fructele. Sunt mere mari, verzi-gălbui, al căror miez, la iarnă, va aminti de pepenele galben, mere lunguieţe, roșii, pe care praful s-a aşezat ca o pudră și mere aurii cu miez tare și parfumat.

Este uimitor cum nişte pomi atât de mici pot purta, fără sa se îndoaie, o povara atât de mare, susținută pe creangă doar de o codiţă! Dacă n-ar fi mici şi rotunzi, merii ar putea duce cu gândul la pomul de iarnă, gătiți la fiecare sfârşit de an, sărbătorește.

La intrarea în livadă așteaptă, stinghere încă, stive de lăzi din scândură. Mâini harnice primesc găleţi şi scări si munca începe. Cineva fredonează o melodie a unui cântec cunoscut care începe cu "Frunză verde, mer rotat.." şi alte voci i se alătură. E veselie în livadă şi nimeni nu se mai gândeşte la merii pitici, uşuraţi de dulcile lor podoabe.

Spre seară, şirurile de meri rămân stinghere, în vreme ce în lăzi, pline ochi, râd merele roşii, aurii şi galben-verzui care își vor începe lungul drum spre magaziile de sortare.

Când înserarea coboară, aducând cu ea răcoarea săracă a acestui sfârşit de septembrie, o adiere înfioară livada. Foşnetul uscat al frunzelor vorbeşte merilor despre apropiata iarnă şi, deși se văd înfofoliţi în haină de nea, ei visează clipa roz-albă a florilor.

P. Magheru

Cele mai bune compuneri pentru şcoală