Miroase a toamnă

O compunere despre trecut şi prezent sau despre trecerea de la vară la toamnă. Un text despre vânt, frunze uscate, tristeţe şi miros de toamnă târzie.

O zi comună şi plictisitoare, numai bună pentru a hoinări cu mintea prin trecut şi prezent. Stau în faţa ferestrei şi privesc pe fereastră la pomii rămaşi golaşi şi neajutoraţi. Ştiindu-i astă primăvară verzi, nu pot să nu mă întreb de ce nu-şi pot păstra culoarea frunzei şi tinereţea pură. În loc de răspuns, urechile-mi percep un foşnet de frunze uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc, trăiesc şi gustă din bucuriile vieţii, iar alţii în loc de bucurie au doar speranţă. Aceştia din urmă îşi fac bagajele şi se îndreaptă spre noi orizonturi, ascunse de ochii lumii.

O rază ruşinoasă de soare, răsărită de după nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie faţa blândă şi imediat simt admiraţie faţă de creaţia naturii. Un zâmbet discret îmi încolţeşte în colţul gurii, iar ochii sorb cu plăcere apariţia soarelui. Îmi aduce aminte de dimineţile de vară. Mi-e dor de păsărelele vesele, de rândunicile ce zi de zi ciripeau la geam să le deschid şi să le presar grăunţe pe pervaz.

Încântarea durează puţin, căci soarele obosit de arşiţa verii, se ascunde după un deal pe când măreaţa lună apare, ca de obicei, mândră şi graţioasă. Lăsarea serii aduce cu sine şi un vânt rece. Acesta suflă cu putere şi răscoleşte toate frunzele. Atmosfera este sumbră, am senzaţia că natura se poartă duşmănos, risipind covorul ruginiu în cele patru zări. Prin geamul deschis vântul îşi face loc în cameră. Miroase a frig. Miroase a toamnă.

Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald, plin de iubire și siguranţă.

În livadă

O compunere foarte frumoasă despre un aspect frumos al anotimpului toamna: în livadă.

Este o toamnă puţin obişnuită. Soarele a încurcat parcă numărătoarea timpului şi-şi varsă văpaia ca în luna lui cuptor. Cerul se rumeneşte la ivirea zorilor -  e drept, mai târziu -  ca în toiul verii şi vesteşte în fiecare dimineaţă o zi fierbinte. Drumul urcă leneş, şerpuind prăfos, spre dealurile din jurul oraşului, bogate în livezi şi podgorii. N-a plouat de mult şi totul este acoperit cu un strat de praf  de parcă undeva, aproape, ar lucra o fabrică de ciment. Arşiţa nu ne poate înşela: e totuși toamnă. Despre ea vorbesc verdele întunecat, prăfuit, petele arămii, galbenul frunzelor veştede, cenuşiul zării.

Încep să se zărească livezile de meri, cu pomi pitici si grei de rod, aşezaţi cuminţi unul după altul, cu rămuriş rotat, ce amintesc de desenele naive făcute de copii pe asfalt, cu tulpini drepte sau uşor oblice, văruite până la mijloc. Numai crengile merilor îndrăznesc să tulbure ordinea şi se apleacă ademenitoare, oferindu-şi fructele. Sunt mere mari, verzi-gălbui, al căror miez, la iarnă, va aminti de pepenele galben, mere lunguieţe, roșii, pe care praful s-a aşezat ca o pudră și mere aurii cu miez tare și parfumat.

Este uimitor cum nişte pomi atât de mici pot purta, fără sa se îndoaie, o povara atât de mare, susținută pe creangă doar de o codiţă! Dacă n-ar fi mici şi rotunzi, merii ar putea duce cu gândul la pomul de iarnă, gătiți la fiecare sfârşit de an, sărbătorește.

La intrarea în livadă așteaptă, stinghere încă, stive de lăzi din scândură. Mâini harnice primesc găleţi şi scări si munca începe. Cineva fredonează o melodie a unui cântec cunoscut care începe cu "Frunză verde, mer rotat.." şi alte voci i se alătură. E veselie în livadă şi nimeni nu se mai gândeşte la merii pitici, uşuraţi de dulcile lor podoabe.

Spre seară, şirurile de meri rămân stinghere, în vreme ce în lăzi, pline ochi, râd merele roşii, aurii şi galben-verzui care își vor începe lungul drum spre magaziile de sortare.

Când înserarea coboară, aducând cu ea răcoarea săracă a acestui sfârşit de septembrie, o adiere înfioară livada. Foşnetul uscat al frunzelor vorbeşte merilor despre apropiata iarnă şi, deși se văd înfofoliţi în haină de nea, ei visează clipa roz-albă a florilor.

P. Magheru

Compunere toamna

O compunere generală și simplă despre anotimpul toamna. Compunerea enumeră momentele cele mai importante din timpul lunilor de toamnă.

Prima lună a anotimpului toamna este septembrie. O luna de trecere, o lună în care schimbăm vacanța pe activitate și odihna pe muncă.

Sunetul primului clopoțel, cu glasul cristalin și vesel anunță începerea unui nou an școlar.

Acum încep să plece păsările spre zonele mai calde ale globului. Mai întâi stolurile de berze se ridică în bolțile cerului, iar mai apoi cârduri-cârduri de cocori. Cu aripile lor mari bat aerul și se îndepărtează spre linia orizontului. Rândunelele mici și iuți, ca niște vârfuri de săgeți, pleacă și ele. Din urmă le prind prepelițele și nagâții. Se îndreaptă cu toții spre locurile în care vor petrece iarna.

În păduri se mai găsesc doar câteva fructe hrănitoare, precum măceșele, alunele și jirul. Cu ele se vor hrăni animalele pădurii, după care se vor pregăti de hibernare. Urșii se îngrașă pentru a rezista frigului de peste iarnă, iar veverițele își burdușesc scorburile cu alune și ghindă.

Natura își schimbă hainele verzi cu cele ruginii. Iarba se usucă și piere încetul cu încetul. Pădurea devine un tablou pictat în roșu, galben, auriu și arămiu. Totul în jur pare pârjolit. Copacii cu crengile lipsite de frunze par niște statui lipsite de viață.

În lunile de toamnă, zilele sunt mai mici, iar nopțile tot mai mari. Ploile reci cu stropi mici și deși spală pământul adormit si trist.

Deși toamna aduce belșug în cămările oamenilor, este un anotimp trist care umple sufletele oamenilor cu melancolie.

Cele mai bune compuneri pentru şcoală