Compunere - Toamna - Descrierea unui copac vesel

Descrierea unui copac deosebit, cu frunze roșii, care pare vesel în ciuda anotimpului toamna care a pus stăpânire pe natură.

Descrierea unui copac toamna

Cu toate că a venit toamna, perioadă tristă din viață oricărei plante, copacul din fața geamului meu este în culmea fericii. În timp ce ceilalți copaci își preschimbă hainele verzi în straie veștede și ruginii, el pare că înflorește. După frunzele lui roșii, aproape sângerii, nu ai spune că anotimpul toamna îi displace. Ba din contră! Pentru acest copac, toamna este momentul în care își arată obârșia regală, anotimul fiind doar un prilej de a face paradă cu straiele sale deosebite.

Deși bine înfipt în pământ, este încă tânăr, iar frunzele lui sunt viguroase și pline de viață. Frunzișu-i roșu trădează sănătate, precum cea a unui om de la țară cu roșeață în obraji. Nici vântul aprig nu pare să-i creeze vreo dificultate. Îl privește drept în ochi, iar cu un zâmbet roșiatic larg își unduiește crengile tinere, în ritmul șuieratului răutăcios și rece.

Înalt și zvelt, copacul roșu este deosebit de ceilalți confrați din prejur. Copacii din vecinătatea lui, îngălbeniți de vremea aspră, îl invidează pentru prospețimea de care dă dovada și pentru mantia roșie pe care o poartă peste crengile firave. Se uită la el cu coada ochiului așteptând clipa în care îi va cădea și lui prima frunză. Chiar dacă momentul acesta nu mai poate fi amânat pentru mult timp, copacul roșu continuă să se bucure de ultimele străluciri șterse ale soarelui.

33 de comentarii:

  1. Super compunere!Nota 1000:D de la MATEI cu pupici =)

    RăspundeţiȘtergere
  2. super cpnpunerea ! nota 10000000000000000000000000000000000000 !

    RăspundeţiȘtergere
  3. este foarte frumoas si chiar asta o so scriu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  4. super cumpunere ce bn ca am gasit-o e de nota 10 :)):))

    RăspundeţiȘtergere
  5. fain dar cum se numeste copacul?

    RăspundeţiȘtergere
  6. imi place foarte mult............ FELICITARIIIIIIIII!:)):))

    RăspundeţiȘtergere
  7. imi poti spune te rog frumos cum se numeste copacul......plzzz

    RăspundeţiȘtergere
  8. superrrrrrrrrrrrrrrrrr!!!!!!!!!!!!!!! bravo tie!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  9. azi incepem scoala si doamna noastra profesoara ne-a dat de facut o compunere despre un copac. sincer sa fiu nu am avut nici o idee de compunere asa ca ma-m gandit sa navighez pe internet si sa caut o compunere frumoasa pe care sa pot lua prima nota de 10 la limba romana in al 2-lea semestru. multumesc mult si te apreciez. astept si alte compunerii la fel de frumoase!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!pup tare

    RăspundeţiȘtergere
  10. da sa zicem ca este frumoasa....................:)):)) hai ma ca am glumit este foarte frumoasa. bravooooo!!!!!! pup,eliza!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce gluma!?!!!???hahahahahahahahahahahahahahahahahahaha

      Ștergere
  11. tacati fleanca oricine esti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  12. si daca nu vreau ce se intampla...................

    RăspundeţiȘtergere
  13. nimic! sti ceva nu ma bag in card cu prostiiiiiiii ca tine:))hahahahahahahahahahahahahaha!!!!!!!!!!cine rade la urma rade mai bine si oricum daca vrei da sti a fost o gluma invata sa citesti si apoi comenteaza...................:))

    RăspundeţiȘtergere
  14. si inca odata felicitarii din partea mea!!!!!!!!!! te pupa rusu eliza.....

    RăspundeţiȘtergere
  15. de ce va certatiii?????????????????????:))

    RăspundeţiȘtergere
  16. nu ne certam doar discutam............:)):))

    RăspundeţiȘtergere
  17. bine,bine cum ziceti voi oricum nu ma intereseaza:))

    RăspundeţiȘtergere
  18. doamne ce copiiiiiiiiiiiiiiiiii:)):))................. nu mai am cuvinte:))

    RăspundeţiȘtergere
  19. imi place:)):))!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  20. nu imi place e urata ai auzit.!!!:)):))

    RăspundeţiȘtergere
  21. imi place dar acum trebuie sa plec, ma duc sa mananc pa pup moise bianca:)):))!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  22. deci pentru cine nu stie eu sunt foarte frumos,istet(destept)pt cn nu stie!!!!!!!!!!!!!! si nu am nevoie de compunerea ta ceaoooooooooooo!!!!!!!!!!!!!!!!!!(adica paaaaaaaaa)asta tot pt cn nu stie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  23. nu mai spune asta copilul asta macar sa chinuit sa scrie ceva nu ca tine. sa stii ca eu chiar te apreciezzzzzzzzzzzzzzzzzzz mult te pup gabriel!!!:)):))

    RăspundeţiȘtergere
  24. buna te rog frumos imi poti face si mie o compunere despre un dialog intre greierele si furnica....plzzzzzzzzzzzz am nevoie de ea pana saptamana viitoare vineri te rog mult mult mult mult de tot_multumesc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  25. de ce nu mi-ai facut compunerea??????????????????aaaaa

    RăspundeţiȘtergere
  26. cea mai buna compunere auzita

    RăspundeţiȘtergere
  27. este super , faina compunere de nota 1.0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  28. este super , faina compunere de nota 1.0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere

Dacă ți-a plăcut compunerea pe care ai citit-o lasă un mesaj. Poți lăsa un mesaj chiar dacă nu ți-a plăcut compunerea ...

Cele mai bune compuneri pentru şcoală